Activitate parlamentară, Toate știrile

2019 trebuie să fie ultimul an cu Liviu Dragnea la conducerea României

Liviu Dragnea s-a supărat pe Europa pentru că Oficiul European Antifraudă l-a prins după ce Teldrum a inventat kilometrul de 800 de metri la asfaltare şi de 1000 de metri la decontare. Şi erau bani europeni.

Nimeni nu ştie câţi metri au avut kilometrii asfaltaţi din bugetul Consiliului Judeţean Teleorman sau ai oricărui Consiliu Judeţean din România.

Acum ar trebui ca toţi românii să înţeleaga de ce PSD-ul lui Dragnea insistă pe orice fel de finanţare a lucrărilor publice, mai puţin banii europeni: ca să fure linistiţi.

Dar Liviu Dragnea a tocmit una dintre cele mai mari case de avocatură din lume şi se judecă cu Europa pentru că investigaţia OLAF a dus la investigaţia DNA care a dus la procesul pe care acum vrea să îl câştige cu statul roman pentru că altă şansă nu mai are.

Nu e vorba doar de libertatea lui şi de a apropiaţilor lui.
E vorba despre libertatea României.

E clar pentru toată lumea că, dacă Liviu Dragnea îşi păstrează acoliţii în Parlamentul European şi apoi, scăpat de dosarele penale, candidează la preşedinţia României, ne întoarcem în epoca fanariotă.

Fanariotul Dragnea nu ştie altceva: funcţia se cumpăra cu bani furaţi şi apoi se păstreaza cu bani jefuiţi de la români cu care îşi plăteşte protecţia electorală şi cu distrugerea opoziţiei.

Le-a mers de prea multe ori,

2019 trebuie să fie ultimul an cu Liviu Dragnea în fruntea statului român!