Activitate în circumscripție, Toate știrile

Bogdan Rodeanu, deputat USR Galați: „Armata lui Dragnea a mai dat o lovitură justiţiei. De fapt, acum nu mai masacrează legile justiţiei, acum omoară şi bunul simţ.”

„Au votat ( noi am votat împotrivă ) un nou set de “reguli” = un fel de graţiere în masă, un cadou pentru infractori: închisoare în week-end şi la domiciliu.

Mafiotul Escobar chiar a avut bun simţ, în comparaţie cu Dragnea. Şi-a amenajat cuibuşorul de nebunii ÎN inchsoare, nu închisoarea la domiciliu.

Sunt foarte multe de spus. Azi am doar două observaţii:

1.Nu cred ca se vor opri aici. În scurt timp, se va constata că închisoarea în week-end şi, mai ales, închisoarea la domiciliu creează un discomfort accentuat infractorilor condamnaţi, rudelor sau chiar vecinilor, care vor fi deranjaţi, poate, de reacţii civice de protest sub ferestrele palatelor unde infractorii îşi vor efectua “pedeapsa”. Există primejdia să înlocuiască închisoarea la domiciliu cu, cel mult, o mustrare verbală, ca să nu lase vreun document.

Da, pedeapsă cu mustrare verbală pentru corupţi, aşa cum ne certau pe noi părinţii, când eram mici, şi ne pedepseau să stăm în casă pentru că am spart o farfurie.

2.Oamenii lui Dragnea au vrut să lase 18 luni pentru implementarea a ceea ce ei numesc lege. Adică timp pentru crearea, în spaţii noi, a centrelor de detenţie pentru week-end, pentru achiziţia brăţărilor electronice, pentru angajarea de personal în sistemul de probaţiune.

Oamenii lui Dragnea din Camera Deputaţilor au vrut să scurteze cele 18 luni şi au propus 30 de zile.

Oamenii lui Dragnea din UDMR au propus scurtarea celor 30 de zile la 3 zile.

Şi-aici să aşteptam nişte “mici” probleme, pe care oamenii lui Dragnea le vor gestiona cu mare competenţă: licitaţia pentru construirea noilor centre de detenţie pentru închisoarea în week-end se va împotmoli în obţinerea avizelor de la primarii, ce chestie, pesedişti, iar achiziţia brăţărilor electronice va fi blocată de contestaţii şi contestaţii la contestaţii. La sfârşit, peste câţiva ani, vor constata că, din cauza caietului de sarcini întocmit “defectuos”, vor avea brăţările dar va fi nevoie de încă o achiziţie, pentru baterii, că nu poţi să pui brăţări electronice fără baterii.

Oare fugarul Ghiţă îşi va face o firmă, să pună mâna şi pe contractul pentru brăţări?

Uite de asta facem campania “Fără penali în funcţii publice”.

Numai împreună cu voi putem să le arătăm că România nu e locuită doar de corupţi şi indiferenţi!

Dacă mai era nevoie de încă un motiv …”

Deputat USR
Bogdan Rodeanu