Activitate parlamentară, Toate știrile

Bogdan Rodeanu, vicepreședinte al Comisiei de Apărare: “Interesul Uniunii Europene pentru asigurarea securității la Marea Neagră s-a materializat și printr-un sprijin financiar strategic”

În calitate de vicepreședinte al Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor, am fost onorat să particip săptămâna aceasta, alături de colegi şi omologii bulgari, la testarea performanțelor și capabilităţilor navei amiral a flotei Poliţiei de Frontieră Române.

Făcută în şantierul naval gălăţean, nava Ştefan cel Mare și-a demonstrat în timp calităţile, valoarea şi complexitatea sistemelor de bord iar pentru România reprezintă un vârful de lance al capabilităților tehnice de acțiune la frontierele maritime și în cadrul misiunilor din Marea Neagră dar și din bazinul Mării Mediterane.

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Garda de Coastă, subordonată acestuia, două entități instituționale și componente esențiale ale conceptelor de siguranță internă dar și a celei comunitare și internaționale.

Interesul Uniunii Europene pentru asigurarea securității la Marea Neagră s-a materializat și printr-un sprijin financiar strategic. Astfel, capabilitățile țării noastre de asigurare a frontierei de est și sud est a UE au fost întărite și modernizate prin FRONTEX România, componentă a Agentiei Europene pentru Gestionarea Cooperarii Operationale la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene și SCOMAR, sistem ce asigură monitorizarea permanentă a traficului la Marea Neagră prin folosirea echipamentelor radar, echipamentelor optoelectronice de supraveghere, navelor, aparatelor de zbor şi vehiculelor de patrulare, precum şi a altor elemente în zonă, furnizând o imagine tactică a suprafeţei apei, a activităţii aeriene şi a situaţiei terestre.

Sunt două dintre conceptele pe care România le implementează cu succes, țara noastră devenind astfel un pilon strategic în ceea ce privește eficientizarea mecanismelelor de cooperare, inclusiv juridice, capabilă de a gestiona eficient situațiile îngrijorătoare privind migrația ilegală și criminalitatea transfrontalieră nu numai la frontierele UE dar și în cadrul misiunilor internaționale.

Consider că astfel de programe de cooperare europeană sunt singura soluţie pentru România.

Obligaţia noastră este de a păstra această direcţie, urmând regulile valabile pentru toţi partenerii europeni.