Activitate parlamentară, Toate știrile

Legea Plafoanelor reintră în dezbatere pentru a putea fi modificată iar noul deficit bugetar să fie legal. E grav.

UPDATE ORA 9.00
Deja Comisia pentru Buget a dezbătut în dimineaţa asta şi PSD-ALDE au decis: Legea Plafoanelor reintră în dezbatere pentru a putea fi modificată iar noul deficit bugetar să fie legal. E grav. Asta ar însemna că orice lege adoptată de parlament, în doar câteva zile (mai puţin de 48 de ore în cazul ăsta sau de 5 zile la legi normale) poate fi revotată/modificată etc deși parcursul ei parlamentat s-a oprit.

Ca să înţeleagă toată lumea ce s-a întâmplat aseară: practic, la votul pe buget în plenul reunit, a trecut un amendament al opoziţiei ( susţinut de Robert Sighiartău – PNL ) prin care au fost crescute alocaţiile pentru copii.

Suma pare enormă ( peste 2 miliarde de lei ) dar nu este aşa. Gandiţi-vă că pensiile speciale ale celor peste 700 de parlamentari care primesc aşa ceva ( în afara pensiilor pentru contribuţie ) înseamnă peste 30 de milioane de lei la care ar trebui să adăugam, de exemplu, şi pensiile speciale pe care PSD-ALDE-UDMR vor să le acorde primarilor şi viceprimarilor.

Problema este că PSD nu a vrut să ia banii necesari pentru alocaţiile majorate ale copiilor de la orice alte “pomeni”electorale a plănuit Darius Vâlcov. Aşa că Liviu Dragnea a anunţat în plen că va duce cheltuiala asta în deficitul bugetar, ca să dea vina pe opoziţie pentru creşterea deficitului bugetar.

PSD se prinde singur în spirala propriilor calcule greşite: deficitul bugetar este plafonat prin lege.

Astăzi, PSD-ALDE se vor face luntre şi punte ca să îi facă pe plac lui Dragnea şi să modifice legea, astfel încât noul deficit, pe care PSD îl măreşte cu alocaţiile copiilor, să fie legal.

Aşa lucrează PSD-ul: din pix. Când lucrurile le scapă de sub control ( şi asta se întâmpla acum, cu un buget făcut pe genunchi; mai ţineţi minte când minţeau că cifrele sunt bune?! ) şi depăşesc limitele stabilite prin lege – SCHIMBĂ LEGEA!

Aşa s-au obişnuit. Au fost prinşi furând, au modificat legile justiţiei. Şi, ca să nu mai aibă probleme pe viitor, îi prigonesc pe cei care i-au prins furând. Încalcă Legea deficitului? Modifică Legea deficitului, astfel încât să pară că sunt în legalitate. Totul ca să scape de problemele cu Legea.

Asta nu mai este democraţie şi domnia legii. Este dictatura incompetenţilor!

Iar acum începe lupta pentru modificarea “legală” a deficitului bugetar.
În esenţa, dacă planul lui Dragnea reuşeste, nu va fi decât o cosmetizare. 
Problema cea mare este că România condusă de de PSD-ALDE produce mai puţini bani decât vrea să cheltuiască Liviu Dragnea.

În acest moment, cu această guvernare, sunt două soluţii: ori Dragnea nu mai aruncă bani cu lopata în groapa fără fund a firmelor de partid şi a pomenilor electorale ori PSD-ALDE vor creşte taxele şi impozitele, ca România să aibă bani pentru creşterea alocaţiilor pentru copii iar guvernul PSD-ALDE să aibă cu ce să îşi sature clientela.

Până când românii vor veni la urne pentru alegeri mai sunt doar 99 de zile.

#nucedam

Bogdan Rodeanu
Deputat USR Galaţi
www.bogdanrodeanu.ro