bogdan rodeanu
Toate știrile

Gropile ilegale de gunoi

Gropile ilegale de gunoi: măsura incompetenței politice

Protecția mediului reprezintă o prioritate pentru mine şi pentru USR Galați. Nu și pentru autoritățile locale care, indiferent de mărimea finanțării pe care o au pentru salubritate ( în primul rând din taxele plătite de contribuabili ) nu sunt capabile să asigure gestionarea corectă a deșeurilor, inclusiv a celor reciclabile

.Vă reamintesc că, nu mai departe de săptămâna trecută, în comuna Şendreni au avut loc două evenimente care arată cum tratează autoritățile locale gălățene situația deșeurilor.

Vineri, 5 iunie 2020, mai mulți cetățeni ai comunei Şendreni, beneficiari de venit minim garantat, au fost obligați de conducerea primăriei Şendreni să incendieze deșeurile de pe o rampă clandestină de gunoi, situată pe teritoriul comunei.Situația a fost cu atât mai degradantă pentru conducerea primăriei comunei Şendreni cu cât echipa USR Şendreni anunțase public că urmează să salubrizeze zona. Mai mult, colegii de la USR Şendreni erau pregătiți să facă și selectarea deșeurilor.Dar coducerea primăriei Şendreni a vrut să incendieze, că să scape de dovezile lipsei sale de implicare – și a incendiat.

O zi mai devreme, pe 4 iunie, tot în comuna Şendreni, doi bărbați au fost prinși în flagrant în timp ce unul golea o vidanjă plină cu dejecții colectate de la gospodării din comună iar celălalt arunca deşeuri menajere pe o altă rampă clandestină de gunoi.

Din păcate, nu sunt singurele cazuri. Zilnic, sute de tone de gunoi menajer, de grajd, deșeuri reciclabile, dejecţii sau chiar deşeuri periculoase sunt aruncate în zeci, poate chiar sute de rampe de gunoi clandestine din orașele și comunele județului Galați.

Asta deși autoritățile locale cheltuiesc zeci de milioane de lei pentru salubritate.Câte rampe de gunoi clandestine sunt în județul Galați?

Încă nu știm. Dar putem afla împreună.

USR Galați a realizat o hartă interactivă a rampelor clandestine de gunoi din județ.

https://mediu.usr-galati.ro/

Până acum avem identificate 22 de depozite ilegale de gunoi în comunele Pechea, Matca, Braniştea, Şendreni, Ivești, Umbrăreşti, Drăgănești, Valea Mărului și Buciumeni. Mai sunt, poate, sute.

E nevoie de sprijinul vostru pentru a identifica cât mai multe rampe clandestine de gunoi. Avem nevoie de fotografii de la fața locului și de coordonatele GPS ale rampei clandestine pe care o fotografiaţi.

Ce vom face?

Nu doar că vom pune pe autoritățile locale toată presiunea de care suntem capabili dar ne vom oferi și ajutorul pentru a salubriza rampele clandestine de gunoi.

Iar după alegerile locale, primarii şi consilierii locali USR vor impune alocarea resursele necesare pentru eliminarea rapidă a acestor obiceiuri foarte proaste: și ale cetățenilor care aruncă gunoiul la întâmplare dar și ale autorităților locale care tolerează acest lucru sau chiar încurajează, prin indolență și incapacitate administrativă, pentru interese financiare sau electorale.

Pentru că, atâta timp cât cetățenii își plătesc taxele, este OBLIGATORIU ca serviciile publice, inclusiv cel de salubrizare, să funcționeze corect iar consiliile locale să supravegheze, în cele mai mici amănunte, activitatea de salubrizare.

Alegerile locale din acest an sunt primele la care USR va participa cu candidați. Ne luăm în serios misiunea de aleși locali și ne pregătim să facem ceea ce, până acum, consilierii propuși de vechile partide nici măcar nu s-au gândit să facă.

Până atunci, vom compara harta depozitelor clandestine de gunoi, completată și cu informații și fotografii de la dumneavoastră, cu informațiile pe care le are Garda de Mediu.

Am cerut Gărzii de Mediu, încă de săptămâna trecută, printr-o adresă oficială, lista amenzilor date pentru depozitele de gunoi neconforme și lista cantitățile de deșeuri predate de comune și separat, cu cantitățile de deșeuri reciclabile raportate lunar, în ultimii ani.

În plus, verificăm încrucișat situația delegării serviciului de ridicare a deșeurilor din comunele gălățene.

Pentru că există pericolul, dovedit de evenimetele de la Şendreni, că cel puțin o parte din gunoiul depozitat ilegal în rampele clandestine de gunoi din comunele gălățene, să nu fi fost aruncat la întâmplare de cetățeni ci premeditat, de autoritățile locale, ca să nu plătească transportul deșeurilor la gropile autorizate, deși au încasat taxele de salubritate de la cetățeni.

Vechile partide au construit administrații locale pline de hoți, de puturoși și de incompetenţi.

Asta va înceta, cât de curând!

Bogdan Rodeanu

Deputat USR Galaţi

www.BogdanRodeanu.ro