Activitate în circumscripție, Toate știrile

Întâlnire cu dl Bruno Ribo, Director General al ArcelorMittal Galaţi şi Divizia de Business Europa Sud-Est

„Am participat în cursul după-amiezii de ieri, împreună cu ceilalţi parlamentari gălăţeni, la o întâlnire pe platforma siderurgică în care am ascultat poziţia conducerii ArcelorMittal Galaţi despre vânzarea combinatului siderurgic.

Reprezentanţii ArcelorMittal Galaţi au dat asigurări că vânzarea combinatului nu va afecta activitatea celui mai mare angajator privat din judeţul Galaţi.

Am reafirmat poziţia exprimată iniţial, în care am informat gălăţenii că statul român are instituţiile şi mecanismele necesare pentru a preveni o eventuală tranzacţie care să pună în pericol industria siderurgică naţională.

Consider că Guvernul României are obligaţia de a interveni în derularea tranzacţiei în interesul dezvoltării tehnologice, al păstrării locurilor de muncă și al protecției mediului prin condiționări, în limita legii, către un posibil nou proprietar.

Mai mult, am informat pe cei prezenţi că Guvernul României are obligaţia de a colabora îndeaproape şi permanent cu instituţiile europene pentru ca efectele pozitive ale vânzării combinatului siderugic să fie maximizate în interesul Galaţiului şi al economiei României.

În plus, am obţinut acordul verbal al parlamentarilor PSD prezenţi la întâlnirea cu conducerea ArcelorMittal Galaţi ca, în calitate de lideri ai partidului care deţin majoritatea în Consiliul Local, împreuna cu celelalte partide reprezentate în legislativul local, să operaţionalizeze în mod transparent demersuri prin care administraţia locală să preia, în cele mai avantajoase condiţii pentru comunitatea locală, cât mai multe active
( terenuri, clădiri, instalaţii ) care nu sunt împlicate direct în procesul de producţie siderurgică şi care, în urma transferului de proprietate, ar urma să devină disponibile pentru ca, ulterior, să poată fi folosite de către administraţia locală pentru dezvoltarea economică a Galaţiului”

Bogdan Rodeanu, Deputat USR Galați