Activitate în circumscripție, Activitate parlamentară, Toate știrile

La Galați avem Parteneriat Psd Privat.

Dar ce înseamnă Parteneriat Public Privat în România?

Să dăm un exemplu pentru cazul unei autostrăzi/drum expres sau a unui sector din acestea făcut în PPP.

Dacă investiția este realizată și cu fonduri private, adică o asociere stat român-investitor, atunci recuperarea investiției făcute de privat se va face prin taxe suplimentare pentru cei care folosesc drumul respectiv.

Asta înseamnă că dacă un simplu cetățean intră pe autostrada respectivă, pe lângă rovinietă pe care o plătește în mod curent va plăți și o taxă suplimentară pentru privatul care a investit acolo.

Și asta se va întâmpla pe o perioadă de zeci de ani până când investitorul își va amortiza investiția și va acoperi partea de dobânzi și profitul estimat.

Putem vorbi de taxe în valoare de 2, 3 sau 5 euro pe care trebuie să le plătim de fiecare dată când intrăm pe autostradă sau pe drumul expres respectiv.

La fel se pare că se va întâmpla și în cazul posibilei investiții majore: Aeroport Internațional Galați.

Ce se poate face? Sau ce ar trebui autoritățile administrativ politice să facă pentru a evita o suprataxare a utilizatorilor aeroportului și totuși să se realizeze investiția?

 E simplu:

 1.       Să facă toate demersurile și documentațiile pentru a fundamenta necesitatea unei astfel de investiții și înaintarea acestora către Ministerul Transporturilor.

 2.       Guvernul României și Ministerul Transporturilor să solicite Comisiei Europene amendarea și introducerea acestui aeroport în Master Planul General de Transporturi al Europei (MPGT României a fost înaintat, este acceptat de CE și e parte componentă a planului european)

 3.       Realizarea studiilor de fezabilitate și a documentației primare tehnice pentru această investiție, aspect care generează o evaluare a costurilor, a duratei realizării investiției și a motivării suplimentare a necesității ei

 4.       Iar FINALUL procedurii poate fi soluționat în următoarele cazuri având punctul 3, de mai sus, realizat:

 a)      Comisia Europeană acceptă introducerea  în Master Planul de Transporturi  acest aeroport și îl poate finanța, chiar și 100%, începând cu 2021

 b)      Comisia Europeană NU acceptă introducerea obiectivului și atunci rămâne la latitudinea Guvernului României alocarea financiară.

 c)       Dacă Comisia Europeană Nu acceptă introducerea obiectivului în Master Plan și Guvernul României NU are disponibilitate financiară pentru a acoperi întreg proiectul, abia atunci se poate vorbi despre un Parteneriat Public Privat.

 Deci în concluzie putem pune următoarele întrebări:

 1.       A făcut Consiliul Județean toate eforturile instituționale pentru amendarea MPT cu acest obiectiv?

 2.       De ce Parteneriat Public Privat în condițiile în care nu e definitivă valoarea investiției de realizat?

 Le-am adresat în scris și Consiliului Județean.

 Spunând acestea, putem trage o concluzie:

PSD-ului Galați puțin îi păsa cu cât îndatorează românii, important este să aibă cu ce să se laude în campaniile electorale de la prezidențiale și locale și să continue să-i îndatoreze în continuare pe cetățeni… pe foarte mulți ani.