SURSA FOTO: LIBERTATEA
Activitate parlamentară, Toate știrile

Laura Codruţa Kovesi este tot mai aproape să devină primul Procuror Şef al Parchetului European

Dar, în toată euforia generată, să recunoaştem, de prestaţia impecabilă cu care doamna Kovesi a convins majoritatea din comisiile Parlamentului European, vreau să vă reamintesc că, de fapt, frământările din Justiţie din România din ultimii ani au fost generate de problemele din administraţie.

Ofensiva împotriva Justiţiei pornită de Liviu Dragnea şi ceilalţi din coaliţia PSD-ALDE n-a fost o hachiţă, un moft de dictator răzgâiat. Au avut nevoie, accentuez, nevoie ca justiţia să fie pusă pe butuci. Ca DNA să nu mai lucreze. Ca magistraţii care nu au putut fi cumpăraţi să fie timoraţi şi intimidaţi. Sau cumpăraţi.

Au avut nevoie pentru că, de fapt, problemele “cu justiţia” sunt problemele CU ADMINISTRAŢIA.

Vă reamintesc că dosarele penale cu care s-au confruntat arată cât de fraudulos a lucrat administraţia centrală şi locală condusă de aceşti oameni.

N-a fost niciodată vorba despre Justiţia independentă ci despre administraţia politizată, incapabilă să lucreze corect în folosul românilor.

Dacă administraţia ar fi lucrat corect, dacă miniştrii şi parlamentarii, consilierii locali şi cei judeţeni, primarii şi viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene ar fi lucrat corect, atent şi cinstit, fără să risipească banii românilor prin contracte date pe ochi frumosi, fără să accepte legi, ordonanţe sau hotărâri de consiliu date cu dedicaţie, fără să bage în faţă firmele de partid şi să le îndoape cu bani publici, fără să umple administraţia de lipitori de afişe, România nu ar fi avut problemele cu Justiţia.

Permanent, România condusă de toţi cei care s-au perindat la putere a avut probleme cu gestiunea bugetelor locale şi naţionale. Şi, pentru că nu au putut să lucreze corect, au transferat “rezolvarea” problemelor în justiţie.
Laura Codruţa Kovesi este la un pas de a deveni primul Procuror Şef al Parchetului European. Instituţional, are sprijinul majorităţii din Parlamentul European şi ostilitatea majorităţii din Parlamentul României.

Are şi sprijinul nostru şi al vostru.

Am spus de nenumărate ori că România va avea şansa de trai normal doar dacă Lumea Liberă se va ridica în sprijinul sau.

Votul din comisiile Parlamentului European arată că am primit această şansă.

Însă trebuie şi noi să facem ceva: instituţiile europene trebuie ele însele apărate. Hoţii şi demagogii, corupţii şi populiştii, antieuropenii de oriunde şi de orice fel abia aşteaptă să “pună mâna” pe conducerea Europei şi să facă în Parlamentul European ceea ce Dragnea, Nicolicea şi Iordache au făcut în Parlamentul României din 2016 încoace.

Trebuie opriţi. Şi trebuie opriţi prin vot, la alegerile europarlamentare din 26 mai.

Bogdan Rodeanu
Deputat USR Galaţi
www.bogdanrdeanu.ro