Fără categorie, Toate știrile

Nu am votat propunerea PNL pentru Ministerul Afacerilor Interne.

I-am spus şi domnului ministru demis Vela, vă spun și dumneavoastră:

“Votăm “abținere“ pentru că MAI trebuie să fie o instituţie care are misiunea să gestioneze ordinea publică şi siguranţă naţională şi nu să gireze trocurile politice dintre partide, aşa cum a fost cazul numirii unui al doilea subprefect în mai multe judeţe, fără ca acest lucru să fie o necesitate reală.“

Tot ieri, în urma audierii dlui Nicolae Ionel Ciucă, propus pentru Ministerul Apărării Naţionale, am dat un aviz pozitiv, ca urmare a prezentării activităţii din minister şi a angajamentelor pentru perioada următoare privind programul de înzestrare al Armatei României, prezentate în faţa Comisiilor reunite.

În cadrul audierii, i-am cerut dlui Ciucă să prezinte situaţia programului de încadrare a rezerviştilor voluntari, program îndeplinit într-un grad nesatisfacător.

Ministrul Nicolae Ciucă a confirmat acest lucru, şi a precizat că în ultimii doi ani doar câteva sute de rezervişti au fost încadraţi în acest program.

Am stabilit că este necesară o refacere a legii rezervistului voluntar în aşa fel încât o idee bună atât pentru Armata României cât şi pentru societate să poată fi fructificată în cel mai bun mod posibil.

Bogdan Rodeanu
Deputat USR Galaţi
www.bogdanrodeanu.ro