bogdan rodeanu
Toate știrile

O nouă dovadă a furtului din bani publici

O nouă dovadă a furtului din bani publici: la nici o lună de la înființarea sa, o firmă ajunge să vândă produse medicale la suprapreț către spitale din București, toate prin atribuire directă (https://bit.ly/3kQDEz4). Ce înseamnă acest lucru? Sume mari de bani cheltuite din buzunarele bucureștenilor în mod netransparent către firme, care au inclusiv legături cu oameni politici.

Exemplu: pentru un singur halat chirurgical din bumbac, Spitalul Clinic Prof. dr. Th. Burghele a plătit 102 lei, adică de două ori valoarea de pe piață a unui astfel de produs medical. În total au fost cumpărate 100 de halate chirurgicale la suprapreț, în valoare de 10.200 de lei. Și nu este singurul exemplu.

În timp ce sistemul medical este la pământ, iar spitalele au nevoie ca de aer de investiții în infrastructura medicală, banii publici sunt cheltuiți după bunul plac sau interesele unei conduceri sau alta, în plină pandemie. Criteriile de alocare a contractelor rămân o necunoscută, ca de fiecare dată, cea mai facilă cale de ocolire a transparenței fiind atribuirea directă.

Cine are de câștigat? Ei și nu noi. Sistemul clientelor care s-a perpetuat la putere în toți acești ani și nu pacienții, care ajung să iasă mai bolnavi din spitalele românești decât au intrat.

USR PLUS a susținut încă din 2016 depolitizarea și profesionalizarea sistemului medical și va continua să o facă, iar toate angajamentele luate în acest sens vor fi puse în practică din 6 decembrie. #USRPLUSinParlament#Romaniefarahotie