Fără categorie, Toate știrile

Rolul consilierilor locali în administrația publică

Au fost două zile în care am discutat despre rolul consilierilor locali în administrația publică, modul de implementare a proiectelor și cum putem aplica în funcție de nevoile cetățenilor proiectele necesare pentru dezvoltarea comunității.

Sunt mulți pași de făcut, știm că acest lucru nu este ușor, dar împreună cu o echipă competentă avem șansele să reușim.

USR Galați