bogdan rodeanu
Toate știrile

𝗔𝗺 𝗱𝗲𝗯𝗹𝗼𝗰𝗮𝘁

𝗔𝗺 𝗱𝗲𝗯𝗹𝗼𝗰𝗮𝘁, 𝗶̂𝗺𝗽𝗿𝗲𝘂𝗻𝗮̆, 𝗮𝗰𝘁𝗶𝘃𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲𝗮 𝗮 𝟮 𝗳𝗲𝗱𝗲𝗿𝗮𝘁̦𝗶𝗶 𝘀𝗽𝗼𝗿𝘁𝗶𝘃𝗲.
Ca membru al Comisiei de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională m-am alăturat inițiativei colegilor Brian Cristian, membru în Comisia pentru Tineret și Sport și Silviu Dehelean, membru în Comisia Juridică, și am reușit să deblocăm activitatea a 2 federații sportive.
Cluburile sportive de tir, afiliate la Federatia Română de Tir Sportiv, au semnalat Comisiei de Tineret și Sport a Camerei Deputaților o inechitate în activitatea sportivă din cauza legislației românești privind marcajul cartușelor.
Legislația impune marcarea fiecărui cartuș, ceea ce nu este obligatoriu la nivel european, astfel încât nu există producători de cartușe disponibile pe piață care să respecte această cerință.
”De aceea, cluburile de tir sportiv sunt în imposibilitatea de a achiziționa cartușe pentru desfășurarea activității sportive, deoarece nu există niciun producător pe piața mondială care să producă cartușe cu respectarea legislației din România.
Prin urmare, sportivii sunt împiedicați să își desfășoare activitatea, acest fapt afectând participarea lor la competiții naționale sau internaționale și, mai mult, crează un prejudiciu României, care pierde șansa de a obține rezultate la competițiile majore pe această ramură de sport. Acest lucru se aplică și la proba de tragere de la Schi Biatlon.
Sugestiile noastre, de a excepta acest tip de muniție, folosit de sportivi, au fost preluate ca amendamente de reprezentații Comisiei de Apărare și Comisiei Juridice, cu ajutorul colegilor Bogdan Rodeanu și Silviu Dehelean, cărora le mulțumesc. Săptămâna aceasta, proiectul inițial, cu aceste amendamente incluse a fost votat în plen, iar sportivii se vor putea antrena din nou”, precizeaza suplimentar colegul deputat Brian Cristian.
Deputat USR Galați