Toate știrile

Azi am înțeles pe deplin ce înseamna Linia 1.

Azi am înțeles pe deplin ce înseamna Linia 1.

Am înțeles-o prin ochii și prin vocea unui om deosebit care era epuizat de munca. Dinăutru unui costum alb, din spatele ochelarilor si a unei maști speciale de protecție, un cadru medical mi-a povestit.

Nu voi relata ce. Va voi spune doar atat: acolo, la fața locului, m-am simțit neajutorat și neputincios în fața unei asemenea situații și în fața unui asemenea act de daruire.

Am transmis și susținut personal în fața autorităților mesajul. Da, se fac toate eforturile dar nu vor apărea minuni. Greșeli sigur vor mai apărea, și multe dintre ele generate de nerespectarea unor simple proceduri și indicații oficiale. La fel de multe vor fi și cele generate de disfuncționalitățile sitemului instituțional.

Realitatea doare și e frapantă: Nu am fost pregătiți pentru un asemenea scenariu și nu vor aparea soluții pe moment.

Trebuie să continuăm. Și trebuie să ajutăm.

Iar ajutorul începe, dincolo de resursele cu care putem contribui, cu cel mai simplu element: PROTECȚIA PERSONALĂ.DA, – Trebuie să purtăm masca și echipament de protecție.

– Trebuie să eliminăm contactul direct cu alte persoane. Trebuie să menținem distanța de 2m cu interlocutorii noștri

– Trebuie să ne dezinfectăm și să ne păstrăm igiena proprie.Sunt elemente de bază. La fel este și trecerea de trufia personală și să nu ne mai credem invincibili în fața virusului.

TREBUIE să fim PRUDENȚI. TREBUIE să ne gândim la cei apropiați nouă cu care luăm contact zilnic. Pentru a-i proteja, trebuie în primul rând să ne protejăm pe noi înșine.Am înțeles ce însemnă protecția personală și protecția celorlalți. Azi am continuat să întregim stocurile de viziere a spitalelor, a oamenilor de la ghișee, a personalului din stradă, fie că vorbim de polițiști, jandarmi, asistență socială, și din Galați, și din Targu Bujor. Continuăm cu toate măsurile de protecție luate. Pentru noi și pentru ceilalți.Pentru că nu am cum sa uit, nici privirea și nici vocea de azi dimineața. Și nici mesajul. Vreodată.