Activitate în circumscripție, Toate știrile

Toţi cei responsabili trebuie să plătească!

În cazul fetiţei, cel mai probabil, violate sâmbătă seară, în Galaţi, am primit asigurări că a fost declanşată o ancheta în cadrul IPJ Galaţi. Se cercetează şi vom afla cu toţii de ce agenţii de poliţie aflaţi în patrulare nu au intervenit în timp util pentru a semnala cazul sau pentru a duce victima la spital ei înşişi.
Mă tem că s-au ferit să murdărească de sânge maşina din dotare.

În acelaşi timp, cer public o anchetă la fel de riguroasă şi la DGASCP, instituţia care are responsabilitatea asupra copilului. Informaţia publică este că fetiţa “a fost învoită pentru a se întâlni cu prietenul ei”.

Dacă nu există încă o procedură care impune ca asistentul maternal sau persoana desemnată în grija căreia se afla fetiţa să verifice cât se poate de atent, dacă este nevoie inclusiv cu sprijinul poliţiei, persoana/ persoanele cu care urmează să se întâlnească un copil aflat într-un centru de plasament, într-o locuinţa de tip familial sau în grija unui asistent maternal dar, la fel de important, şi a anturajului celui cu care copilul ar urma să “plece în oraş” cinci minute sau două ore, acest lucru trebuie să se întâmple.

Urgent şi peste tot în ţară!

După tragedia de la Caracal, milioane de părinţi îşi veghează copiii cu şi mai multă atenţie. La fel trebuie să se întâmple şi în cazul copiilor instituţionalizaţi!

Bogdan Rodeanu
Deputat USR Galaţi